Guvernul interimar îi propune Parlamentului să declare stare de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Decizia a fost luată în urma Raportului Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova privind necesitatea declarării stării de urgenţă. Decizia a fost luată în această seară, la ședința Cabinetului de miniștri.

„Pentru a evita speculațiile, starea de urgență nu reprezintă închiderea economiei, ci reprezintă un instrument care lărgește marja de a acțiuni a statului. Acțiunile sunt dependente de comportamentul cetățenilor. În condițiile în care suntem cu un mandat limitat, nu indicăm termenul în care să fie declarată starea de urgență, în speranță că Parlamentul va indica termenul adecvat”, a declarat ministrul interimar al Justiției, Fadei Nagacevschi.

În context, prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi a ținut să precizeze că, anterior, s-a adresat în repetate rînduri către conducerea Parlamentului și Președinției cu acest subiect, dar discuțiile au rămas în van. 

De menționat că despre această intenție a anunțat astăzi liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, care a declarat că majoritatea parlamentară formată din deputații socialiști și cei ai Partidului Șor planifică să voteze pentru instituirea stării de urgență la ședința următoare a Parlamentului pentru a zădărnici intenția președintei Maia Sandu privind dizolvarea Legislativului. Asta pentru că legislația prevede că Parlamentul nu poate fi dizolvat în timpul stării de urgență.

Dionisie Rusu