Liderul PACE, Gheorghe Cavcaliuc, a fost reținut în această dimineață, 4 iulie, pe aeroportul din Moscova, capitala Federației Ruse.
Cavcaliuc se îndrepta la o întâlnire cu diaspora din Sankt Petersburg. A aterizat la Moscova în această dimineață, transmite telegraph.md.
Fără explicații, Gheorghe Cavcaliuc a fost condus într-o cameră separată din aeroportul Sheremetyevo, de către oamenii legii.
Menționăm faptul că atât Gheorghe Cavcaliuc, cât si colegii săi Valentina Geamănă și Alexandru Cîrpa au informat prealabil în scris atât Ministerul Afacerilor Externe al Moldovei, cât și Ambasada Moldovei în Rusia despre vizita lor cu scop de a se întâlni cu diaspora.
Întâlnirea era programată pentru astăzi la ora 18:00.
Mai mult, toți cei trei sunt vaccinați împotriva COVID-19 și au, de asemenea, teste negative pentru coronavirus.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD