Toți elevii din țară ar putea fi la lecții cu prezență fizică începând din 1 septembrie. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, care a precizat că aceasta va fi posibil dacă se respecte un șir de instrucțiuni elaborate de autorități.
„Vreau să vă anunț că incidența COVID a crescut în ultima săptămână. Am revăzut și discutat măsurile de aflarea copiilor în instituții. De la 1 septembrie, procesul educațional va avea loc cu prezența fizică. Fiecare școală va verifica fiecare instrucțiune și cum poate să activeze. Cadrele educaționale nevaccinate vor prezenta la fiecare 14 zile test negativ COVID. Persoanele vaccinate vor prezenta document care atestă vaccinarea împotriva COVID. Organizare paradei militare se va desfașura cu condiția că participanții vor fi vaccinați. Se recomandă limitarea numărului de invitați. Se recomandă organizarea evenimentelor festive cu respectarea măsurilor de prevenire a COVID-19”, a declarat ministra Sănătății.
Totodată, Ala Nemerenco a precizat că angajații din sistemul educațional, care nu vor fi vaccinați, vor fi obligați să prezinte la fiecare două săptămâni rezultatul testului anti-COVID-19. Testul va fi făcut din banii personali.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD