Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Avocat: Criza energetică știrbește din popularitatea Maiei Sandu

Expertul economic Viorel Gârbu califică drept „stângace” negocierile dintre Chișinău și Moscova privind semnarea unui nou contract de achiziție a gazului. Potrivit economistului, Republica Moldova, prin achizițiile la prețuri exorbitante din ultima perioadă, îi transmite Gazpromului mesajul că Republica Moldova își permite să achite un preț de piață pentru gazele naturale. În același timp, avocatul Ion Dron spune că în negocierile cu Rusia ar fi oportună implicarea președintelui Maia Sandu, transmite IPN.

Avocatul Ion Dron spune că retorica autorităților privind „relația comercială” dintre Moldovagaz și Gazprom este una păguboasă pentru Republica Moldova, întrucât în negocierile cu Moscova factorul politic a fost întotdeauna unul dominant. Potrivit juristului, președintele Maia Sandu ar încerca să se disocieze de criza energetică cu care se confruntă Republica Moldova.

„Din punct de vedere politic, Maia Sandu are o problemă care o domină permanent. E vorba de rating. Ea își face griji de viitorul său politic, ea nu a ieșit acum în față, fiindcă această situație îi erodează din imagine. Ea va veni cu fanfara abia când se va semna un contract oficial. Dar, deocamdată, orice ieșire publică la acest subiect îi afectează ratingul. Dar adevăratul lider este cel care gestionează o situație de criză”, a spus Ion Dron în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.

În același timp, expertul economic Viorel Gârbu se arătă nedumerit de decizia autorităților de a procura gaze naturale la prețul de piață, în condițiile în care la discuțiile cu Gazprom, negociatorii noștri insistă pe un preț preferențial.

„Natalia Gavrilița a recunoscut că prețul e cel de pe piață și e în jur de 1.000 de dolari. Lucrurile sunt complicate și autoritățile nu vor să recunoască performanța pe care au înregistrat-o și anume acest preț atât de mare. Sunt niște negocieri stângace cu Federația Rusă cu argumentul de bază că suntem săraci și să ne vândă gaz la limita capacității noastre de cumpărare. 

În paralel, facem achiziții foarte scumpe, luxoase chiar. Frica mea este că noi suntem prinși într-un joc mai complex pe care nu-l controlăm și ne lăsam conduși de diverși curenți politici care trec prin regiune. Ne lăsam antrenați în jocuri geopolitice, și asta reprezintă un risc”, a spus economistul Viorel Gârbu.

Criza energetică a determinat Parlamentul de la Chișinău să instituie stare de urgență la nivel național pentru o perioadă de 30 de zile. Pe perioada stării de urgență a fost simplificată procedura de achiziție a gazelor naturale, iar compania de stat Energocom a fost mandatată să procure gaze naturale de pe piața internațională. Contractele pentru primele două achiziții a câte un milion de metri cubi de gaze naturale au fost semnate cu compania PGNiG din Polonia și compania Vitol din Olanda.

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Arina Spătaru a anunțat adevăratul motiv pentru care nu a fost acceptată în cursa electorală de la Bălți
Articolul următor
Câte școli din Republica Moldova au fost închise în ultimii 10 ani

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?