În anul 2020 s-au împlinit 63 de ani de la apariția primului alfabet gagauz, eveniment umbrit însă de marginalizarea limbii native a găgăuzilor, care abia de se mai menține încă vie, scrie Timpul.md
Poporul găgăuz se confruntă astăzi cu o puternică problemă lingvistică și identitară. În anul 2015 Institutul de Politici Publice a realizat un sondaj rezultatele căruia arătau că locuitorii din UTA Găgăuzia nu au o identitate primară predominantă. Astfel, în rândul acestora se manifestau trei modele care se manifestă cel mai des: identitatea civică (cetățean al Republicii Moldova), identitatea regională (locuitor al UTA Găgăuzia) și identitatea locală (locuitor al localității sale). Doar 4,5% dintre locuitorii regiunii se identifică în primul rând cu etnia găgăuză.
Cum limba este un factor definitoriu pentru un popor, limba găgăuză pare că este dată la o parte în UTA Găgăuzia, fiind de cele mai dese ori lăsată în umbra limbii ruse, care a devenit limba de comunicare atât a elitelor găgăuze, cât și a reprezentanților celorlalte minorități etnice. Evoluția scrierii în limba găgăuză este la fel de captivantă ca și întreaga istorie a micului popor de origine turcică.
Limba găgăuză este o limbă turcică, fiind cel mai mult apropiată de limbile turcă, azeră și turkmenă. Din punct de vedere tipologic, se referă la grupul de limbi turcice Oguz, dar a fost mult timp influențat de limbile bulgară, rusă și română.
Până la începutul secolului al XX-lea, limba găgăuză nu avea propriul alfabet. Ocazional, alfabetul grecesc a fost folosit pentru a înregistra texte (de obicei liturgice). La sfârșitul secolului al XIX-lea, cercetătorul rus Moșkov a publicat, în urma unui studiu făcut în sate locuite de găgăuzi, o colecție de texte găgăuze în așa-numitul alfabet turc al Academiei de Științe a Imperiului Rus. În perioada următoare, 1909-1914, protoereul găgăuz Mihail Ceachir a tradus în limba găgăuză mai multe cărți cu conținut religios. El a folosit un alfabet puțin diferit de limba rusă, iar în perioada când găgăuzii s-au aflat sub jurisdicția României, Ceachir a publicat mai multe cărți în limba găgăuză, dar a folosit un alfabet bazat pe limba română.
Eforturile de jumătate de secol a intelectualilor găgăuzi au dat roade în anul 1957, atunci când prin decretul președintelui Consiliului Suprem al RSS Moldovenești, alfabetul găgăuz a fost aprobat pe baza grafiei chirilice. Un efort deosebit în acest sens a depus distinsul turcolog Liudmila Pokrovskaia, realizând ortografia, punctuația și terminologia, dar și participând la publicarea și editarea primelor manuale școlare. Ulterior, în anul 1995, s-a renunțat la alfabetul găgăuz în grafie chirilică și la insistența Turciei s-a trecut la alfabetul găgăuz în grafie latină.
În urma adoptării alfabetului găgăuz, s-au depus eforturi considerabile pentru renașterea culturii lor. Așa se face că între anii 1960 și 1962 a fost introdusă instruirea în limba găgăuză în școlile din localitățile locuite de găgăuzi. După doar 2 ani s-a decis renunțarea la acest proiect, deoarece părinții au preferat o educație monolingvă – în limba rusă. Așa s-a întâmplat și în perioada autonomiei, atunci când s-a renunțat la un nou experiment de a introduce limba găgăuză ca limbă de bază în grădinițele și școlile din regiune.
Crearea autonomiei nu a ajutat însă la popularizarea limbii române printre găgăuzi. Astfel, în același sondaj realizat de Institutul de Politici Publice, s-a constatat că, în anul 2015, doar 13% dintre locutorii regiunii cunoșteau limba română. Totuși, cu o ușoară creștere față de sfârșitul anilor ‘90, atunci când conform turcologului Astrid Menz, doar 4% dintre cei care locuiau în UTA Găgăuzia cunoșteau limba română.
