Nativii din semnul Taur se pot detașa de amintirea cuiva, de un fost partener sau de o problemă sentimentală.

Horoscop Berbec

Cei născuți sub semnul Berbecului se dedică unor activități profesionale sau unor activități menite să reglementeze o situație profesională, însă lipsa de chef în acest sens va fi mare. Mai degrabă viața sentimentală este cea care le stârnește cu adevărat interesul astăzi sau, în alte cazuri, sectorul comunicării și al învățării, unde sunt voarte vocali și vehemenți în susținerea ideilor, punctului de vedere. Mai multă grijă la starea de sănătate astăzi, în special la alimentație și odihnă.

Horoscop Taur

Nativii Taur, deși recunoscuți pentru dedicarea pe care o au față de viața sentimentală, astăzi nu vor simți nici pe departe nevoia de iubire sau de afecțiune, dacă pentru asta trebuie să depună efort sau să treacă prin situații controversate. Cu alte cuvinte, dacă totul este liniștit în cuplu, așa va rămâne, dorința lor fiind de a se relaxa în brațele partenerului, iar dacă sunt singuri, vor prefera să nu răspundă provocărilor și flirturilor. În plus, acum se pot detașa mai ușor de cineva, poate chiar de un fost partener. Nevoia de odihnă și relaxare este mare și mulți se pot dedica unui hobby, pot cultiva un talent.

Horoscop Gemeni

Gemenii se dedică activităților ce țin de locuință, deși fără prea mult spor și chef. Cu toate astea, au capacitatea de a se automotiva și de a rezolva tot ce ți-au propus. Pot fi mai conflcituali cu membrii familiei, mai ales că starea emoțională este foarte oscilantă și chiar sensibilă. Nu vor ajunge la acorduri cu cei care reprezintă o autoritate în viața lor și ar trebui să nu insiste.

Horoscop Rac

Cei născuți în zodia Rac reușesc să-și mai așeze ideile, însă tot vor avea întrebări fără răspuns care nasc tensiuni interioare și neliniște. Este o zi bună pentru cei care învață, celorlalți fiindu-le recomandat să iasă mai mult din casă și să se plimbe, să se relaxeze și să uite de griji. Nevoia de clarificări este foarte mare și ar fi de preferat ca astăzi să nu ia decizii, mai ales dacă nu dețin toate informațiile, toate datele problemei.

Horoscop Leu

Leii se pot bucura și astăzi de conjuncția pe care Soarele, guvernatorul lor, o face cu Venus, planeta iubirii, în zodia Berbec. Nativii încă se află sub influența sa și pot profita pentru a cunoaște persoane noi cu care să rezoneze principial sau pentru a se apropia într-un mod mai pasional, mai jucăuș de partenerul de viață. Pe de altă parte, nu este o zi a deciziilor financiare, iar tendința de a cheltui peste măsură este mai mare.

Horoscop Fecioară

Luna traversează și astăzi zodia Fecioară, însă va face aspecte tensionate cu Mercur, guvernatorul lor, dar și cu Neptun și Marte, context care poate aducă multă confuzie și neclaritate vizavi de sentimentele nativilor sau de raportarea lor la o problemă de cuplu. În alte cazuri, neînțelegerile cu ceilalți pot fi amplificate de excesul de autoritate și de impuneri care deranjează. Atenția pe detalii este mare și ar trebui ca nativii să fie mai răbdători și să dea dovadă de mai multă înțelegere.

Horoscop Balanță

Balanțele vor simți o înclinație aparte către melancolie, nostalgie, vor lăsa trecutul să le invadeze și se vor hrăni cu amintiri. Nu sunt excluse stările anxioase și chiar insomniile cauzate de mult prea multe gânduri. Horoscopul de azi pentru zodia Balanță le cere să se relaxeze mai mult prin activități care le fac plăcere, poate o carte, o muzică bună, o meditație interioară.

Horoscop Scorpion

Cei născuți în semnul Scorpion se vor dedica mai mult prietenilor, entuziasmându-se la gândul unei ieșiri, unui joc, unei distracții, atât cât pot permite retsricțiile actuale. Nativii pot deveni mai geloși pe persoana iubită și pot exagera cu manipularea, cu manifestarea ciudată a unor dependențe de celălalt, deci atenție! Este posibil să se împrietenească cu noi persoane și să adere la noi anturaje.

Horoscop Săgetător

Săgetători se bucură și astăzi de urmările conjuncției Soare-Venus care s-a petrecut ieri în sectorul iubirii lor, așa că dorința de aventură, de iubire și distracție va fi mare. În cuplu este nevoie să-și asume mai multe responsabilități pentru ca lucrurile să funcționeze. Pe de altă parte, cei care lucrează se bucură de eficiență, de bune capacități de organizare și coordonare a sarcinilor sau grupurilor. Atenție, totuși, la imagine și la impunerea autorității.

Horoscop Capricorn

Cei născuți în zodia Capricorn simt nevoia să se lămurească cu privire la niște situații de viață, evenimente cu care se confruntă. Schimburile de opinii vor fi mai acide și vor face eforturi pentru a-și menține luciditatea, corectitudinea și simțul practic. Horoscopul zilei de 27 martie le cere să evite deciziile majore și importante. Atenție, în condițiile de restricție ale momentului, și la nevoia de independență și libertate.

Horoscop Vărsător

Nativii Vărsător se preocupă cu multă atenție și responsabilitate de situații ce țin de bani ți bunuri materiale. Poate fac niște calcule în vederea economisirii unei sume de bani, poate plătesc niște facturi, taxe, impozite, rate. Oricum, nu este o zi bună pentru decizii financiare importante din categoria investițiilor. Pe de altă parte, un flirt banal poate aduce (re)aprinderea unei pasiuni.

Horoscop Pești

Peștii au parte de aspecte tensionate în relațiile cu ceilalți, fie profesionale, fie de cuplu. Poate fi vorba de confuzie într-un parteneriat profesional, în legătură cu un contract, poate fi vorba de neînțelegeri cu partenerul de viață. Confuzia încă tronează, nativii nu înțeleg care sunt nevoile celorlalți și s-ar putea să-și facă o impresie greșită despre ei. Din aceste motive, nu este o zi favorabilă deciziilor importante.

Carolin Minciuc