Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Aproape o treime dintre deputații din actualul Parlament sunt pedagogi sau au studii în domeniu

31 de deputați din Parlamentul de legislatura a XI-a au studii pedagogice sau experiență didactică.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a absolvit Universitatea de Stat din Moldova și este profesor de istorie, iar, în perioada anilor 2012-2015, a fost viceministru al Educației. Alți șase deputați au studii în domeniul istoriei: Virgiliu Pâslariuc, Lilian Carp, Mihail Druță, Larisa Voloh, Bogdat Țîrdea și Victoria Cazacu.

Totodată, șase deputați sunt licențiați în filologie: Liliana Nicolaescu-Onofrei, Marcela Adam, Angela Munteanu-Pojoga, Evghenia Cojocari și Boris Popa. Președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman, a studiat limbile engleză și franceză, iar Ivanna Koksal – limba găgăuză.

Și deputații Natalia Davidovici, Marina Morozova și Gheorghe Agheorghiesei au studii pedagogice. Parlamentara Liliana Grosu este profesoară de psihologie, iar Maria Gonța – matematiciană și învățătoare. Larisa Novac și Vasile Porțevschi au studii de master în științe ale educației, Veronica Roșca, cu studii în științe politice și drept, este lector la Universitatea Tehnică a Moldovei, iar Valeriu Muduc este profesor de economie politică. Deputatul Ion Groza a fost profesor de teologie, Vitali Gavrouc are studii în pedagogie muzicală, iar Reghina Apostolova – în geografie.

De menționat că opt deputați dețin titlul științific de doctor: Virgiliu Pâslariuc și Eduard Smirnov – doctor în științe istorice, Vasile Șoimaru și Alla Darovannaia – doctor în științe economice, Adrian Belîi și Ana Oglinda – doctor în științe medicale, Adrian Lebedinschi – doctor în drept, Bogdat Țîrdea – doctor în științe politice.

Dintre funcționarii publici din cadrul Secretariatului Parlamentului, aproape jumătate au studii în domeniul pedagogic sau sunt cu experiență didactică. Secretarul general, Tamara Gheorghița, a studiat la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și este doctor în științe administrative. În prezent, mai mulți funcționari publici desfășoară activitate didactică, printre care Ana-Maria Cîrja, Victoria Dobîndă, Victor Mocanu, Igor Fondos și Valeriu Kuciuk.

Astăzi, în Republica Moldova este marcată Ziua profesorului și Ziua mondială a educației. Desemnată de UNESCO în 1994, aceasta este marcată anual pe data de 5 octombrie.

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Ben Affleck e nefericit cu Jennifer Lopez. Cuplul se ceartă constant
Articolul următor
Discurs halucinant. Putin spune că Rusia are „un mare respect” pentru poporul ucrainean, în ciuda „situației actuale”

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?