În contextul investigației jurnalistice din data de 25 noiembrie 2020, în care este vizat șeful adjunct al Procuraturii municipiului Chișinău, Adrian Popenco, dar și a comunicatului de astăzi, emis de Procuratura Generală, în care se spune că Procurorul General, Alexandr Stoianoglo a luat act de raportul lui Adrian Popenco, vizat în investigație, Autoritatea Națională de Integritate informează că s-a autosesizat asupra investigației, încă de ieri, 26 noiembrie, fiind semnată în acest sens o sesizare din oficiu de Președintele ANI, Rodica Antoci.
În sesizarea din oficiu, se solicită Inspectoratului de Integritate, ca în baza art. 28 al Legii 132/2016 să se examineze faptele descrise în investigație.
Paranteze.com menționează că jurnaliștii de investigație au scris precum șeful adjunct al Procuraturii municipiului Chișinău, Adrian Popenco, locuiește într-o casă de invidiat într-un cartier de lux din localitatea Dumbrava, lângă Capitală, și conduce de trei ani un Mercedes de ultima generație. Cu toate acestea, omul legii susține că nu îi aparține nimic. După spusele sale, casa este a socrilor săi, iar mașina – a unei rude generoase.
Vezi și: Caz TERIFIANT la Edineț! O fetiță minoră a fost violată chiar de concubinul mamei sale