Fostul președinte al Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA), Andrei Năstase, a declarat la emisiunea Cutia Neagră de la TV8 că a avut recent o întâlnire cu șefa statului la care a discutat mai multe subiecte de actualitate, informează Replica Media.
„Am avut o discuție bună, abordând mai multe domenii (justiție, economie, energetică). Mi-am exprimat îngrijorările, dar și viziunile mele în acest sens”, a declarat Andrei Năstase. Acesta a afăugat că-și dorește și pe viitor mai multe astfel de discuții și o comunicare mai bună cu reprezentanții PAS.
„Ceea ce ne așteptăm noi este ca toate proiectele pe care le-am inițiat în Parlamentul trecut să fie puse în aplicare. Tot ce propune Platforma DA să fie luat în calcul și analizat, iar ceea ce este bun să fie implementat”, a subliniat Andrei Năstase, la emisiune.