„Plahotniuc, stai departe de Republica Moldova. Nu încerca nimic, pentru că vei avea de a face din nou cu mine”. Declarația aparține candidatului și liderului Platformei DA, Andrei Năstase.
Declarația a fost făcută în contextul fraudărilor masive care se pregătesc pentru alegerile prezidențiale.
„Fac un apel foarte clar și ferm către toți oligarhii și șmecherii timpului, care au de gând să folosească ziua de 1 noiembrie pentru a prelua direct sau indirect puterea în Republica Moldova. Plahotniuc, stai departe de Republica Moldova. Nu încerca nimic, pentru că vei avea de a face din nou cu mine”, a declarat Năstase.
De asemenea, Năstase a adăugat că Igor Dodon, împreună cu autoritățile separatiste de la Tiraspol, pune la cale cea mai mare operațiune de fraudare a alegerilor organizate vreodată în Moldova. Miza acestei operațiuni este uriașă și are legătură cu supravețuirea regimului oligarhic preluat de Dodon de la Plahotniuc.
Vezi și: Năstase formează grupuri de bărbați care să nu permită lui Dodon să fraudeze alegerile