În dimineața zilei de joi, 23 decembrie, în satul Corjova, în preajma orașului Dubăsari au răsunat împușcături timp de peste 10 min.
Martorii ne-au informat că la capătului podului Hidrocentrala au văzut câteva mașini militare, zeci de soldați și o ambulanță, scrie Jurnal.md.
Printre aceștia erau și oameni înarmați, dar îmbrăcați în civil. La întrebarea cetățenilor care lucrează în stânga Nistrului, ce se întâmplă și dacă pot traversa podul, au fost informați de așa numiții „vameși” de la ghișeu că se fac antrenamente.
O situație similară a fost înregistrată și la Varnița. Oamenii de acolo ne-au trimis imagini de la fața locului.
„Ziua la 10.00 au blocat ieșirea din localitate si au început a împușca, ca la poligon, au zis ca fac antrenamente planificate, desi niciodata asa nu au mai facut, pe un teren public. Au informat politia locala și ne pare straniu că aceștia au acceptat. Noi, locuitorii din sat o oră am stat blocați în drum”, a comunicat un martor de la Varnița.
Autoritățile deocamdată nu au reacționat la aceste incidente din Zona de Securitate.