Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Ala Nemerenco: Acest val al pandemiei va fi „războiul celor nevaccinați”

Acest val al pandemiei COVID-19 va fi „războiul celor nevaccinați”, a declarat marți ministrul sănătății, Ala Nemerenco, la evenimentul de lansare a Campaniei de informare și mobilizare a studenților și tinerilor din Republica Moldova privind vaccinarea împotriva COVID-19 „Pune umărul, vaccinează-te!”, transmite IPN.

Potrivit ministrului, până la 98% dintre pacienții cu COVID-19 spitalizați în stare gravă în Moldova nu sunt imunizați. Totodată, zilnic în Moldova se înregistrează 7-14 decese ca urmare a complicațiilor provocate de virusul SARS-CoV-2.

Ala Nemerenco a menționat că generația sa a fost vaccinată în proporție de 99%, împotriva unor astfel de maladii ca tetanosul, difteria, poliomielita, pentru care existau seruri la acel moment.

Astăzi, copiii sunt imunizați în proporție de 88-90% contra unui număr mai mare de infecții.

Totodată, unele școli sunt închise, iar unii agenți economici nu își pot dezvolta activitatea din cauza COVID-19. Vaccinarea poate să schimbe această situație.

Ala Nemerenco a îndemnat studenții să se imunizeze împotriva COVID-19 și să-i încurajeze și pe alți oameni din jur să se imunizeze.

„Puteți mări numărul de persoane vaccinate și vă puteți întoarce la orele de studii”, a fost mesajul ministrului Sănătății.

Și ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, a îndemnat studenții să se implice activ în eforturile de convingere a populației să se vaccineze împotriva COVID-19, pentru ca, în termene cât mai scurte, să revenim la programele obișnuite de activități.

Emil Cioban, rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu”, a atenționat că niciun student la Medicină nu poate să facă studii calitative în regim online, iar pentru a putea reveni la ore cu prezență fizică e nevoie să crească numărul persoanelor imunizate.

Cu cât mai multe persoane vor fi vaccinate, cu atât mai puțini pacienți vor fi spitalizați, a spus Emil Cioban.

Potrivit rectorului USMF, în prezent, 96% dintre cadrele didactice și 92% dintre studenții Universității de Stat de Medicină și Farmacie „N.Testemițanu” sunt imunizați împotriva COVID-19.

Din șase studenți confirmați pozitiv la virusul SARS-CoV-2 cinci nu sunt vaccinați.

Prezentă la eveniment, Stela Gheorghiță, coordonator de programe al Biroului Organizației Mondiale a Sănătății în Moldova, a menționat că, de la începutul pandemiei, infecția COVID-19 a omorât un număr de oameni egal cu populația unei țări.

În prezent, 23% din populația din Moldova este imunizată cu schema completă de vaccinare împotriva COVID-19, a specificat Stela Gheorghiță.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD 

Articolul anterior
Ultima Oră // Uniunea Europeană a debursat astăzi Republicii Moldova cele 36,4 milioane euro
Articolul următor
Dodon și Platon „și-au unit forțele” pentru a o ataca pe Maia Sandu și guvernul Gavrilița

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?