Sunt oameni ai legii, dar chiar ei încalcă legea. Încă un poliţist a urcat beat la volan şi a lovit un bătrân pe o trecere de pietoni, în oraşul Ceadîr-Lunga. În urma impactului, victima a ajuns la spital cu mai multe răni. Incidentul s-a produs aseară, în jurul orei 20:00. S-a constatat că angajatul Inspectorului de Poliţie Taraclia avea o concentraţie de alcool în aerul expirat de aproape opt ori mai mare decât limita permisă de lege, scrie TVRMoldova.
Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei, bărbatul se afla în afara orelor de serviciu şi a comis accidentul cu maşina personală. A fost iniţiat un proces penal, iar poliţistul a fost suspendat din funcţie.
Precizăm că este al treilea accident rutier produs de un om al legii în ultimele şapte zile. Cel mai recent a avut loc vineri, de către un poliţist din Floreşti, care a urcat beat la volan şi a ajuns cu automobilul într-un pom.
Cel mai grav accident s-a produs acum o săptămână, în comuna Sângera. O poliţistă de patrulare a urcat în stare de ebrietate la volan şi a lovit mortal o femeie de 30 de ani şi a rănit grav două minore.