Chiar dacă părea sigur că nu va mai ajunge la Dinamo Kiev, situația lui Mircea Lucescu nu este încă decisă!
În urmă cu 4 zile, Mircea Lucescu era anunțat oficial ca fiind noul antrenor al lui Dinamo Kiev, știre care a declanșat furia ultrașilor formației patronate de Igor Surkis. Fanii au publicat pe internet imagini în care Lucescu era amenințat cu moartea și au cerut cu vehemență anularea ințelegerii.
Printr-o scrisoare publicată astăzi în Gazeta Sporturilor, Lucescu anunță că nu va mai merge la Kiev pentru că nu vrea să stârnească furia fanilor împotriva echipei.
Câteva ore mai târziu, însă, agentul antrenorului a declarat că nu se pune problema ca Lucescu să nu mai antreneze la Kiev!
"Scrisoarea era una personală trimisă de Lucescu către președintele Igor Surkis. Conversația s-a desfășurat sâmbătă și vom afla cum a ajuns în presă. Dacă vrea cineva sa vadă, o să arătăm totul. Mâine de la 9:30 avem avion catre Kiev, iar Lucescu este antrenorul lui Dinamo.
Prin această scrisoare, el a vrut doar să demonstreze că nu ține de scaun și că nu vine pentru bani. Dacă numirea lui este o problemă pentru Dinamo, atunci o să plece fără probleme. Imaginea clubului contează mai mult", a spus agentul Arkady Zaporojanu pentru site-ul ucrainian Sport.ua.
De asemenea, și patronul lui Dinamo Kiev a fost sunat de către Igor Tsyganik, un jurnalist ucrainian, iar Igor Surkis a confirmat că "Lucescu este antrenorul echipei și nu există nicio problemă"!
Vezi și: Medicul echipei naţionale de fotbal a Ucrainei a murit din cauza COVID-19