Două persoane au murit, după ce mașina cu care se deplasau s-a ciocnit frontal cu un autocar plin cu pasageri, de pe ruta Chișinău-Varșovia. Tragedia a avut loc în această dimineață, în raionul Edineț, transmite Deschide.md
Potrivit datelor preliminare, în accident a fost implicat un automobil de marca Dacia Logan și un autocar de model Scania, ce avea la bord doi șoferi și 38 de pasageri, și care se deplasa pe Traseul M- 5 din direcția mun. Bălți spre mun. Edineț.
Șoferul automobilului Dacia, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din motive necunoscute, a pierdut controlul volanului, iar mașina a ieșit pe contrasesns și s-a izbit în autocar.
În urma impactului, Loganul a fost făcut zob, iar șoferul și pasagerul din Dacia au murit pe loc până la venirea ambulanței. Din fericire, toate persoanele din autocar au scăpat nevătămate.