Un accident de amploare mică a avut loc în spațiu, în cadrul celei mai recente operațiuni de mentenanță pentru Stația Spațială Internațională. Doi astronauți NASA, Chris Cassidy și Bob Behnken, au ieșit în exteriorul stației pentru a schimba acumulatorii vechi ai stației cu unii mai noi. Această operațiune de înlocuire a bateriilor ține încă din 2017. În curând, Stația va beneficia de baterii îmbunătățite care vor rezista până la sfârșitul vieții operaționale. În timpul operațiunii însă, Cassidy a scăpat una dintre uneltele care erau atașate de costumul său: o oglindă, care acum plutește în spațiu.

Nu este clar cum s-a petrecut acest accident în spațiu

Chris Cassidy a reușit să scape oglinda care era atașată de costumul său de astronaut. Toți cei care ies în afara stației pentru reparații și mentenanță au o oglindă atașată de costum, care poate ajuta în cadrul operațiunilor. Aceasta s-a desprins însă de costum și a început să plutească în direcția opusă stației cu o viteză de 30 de cm pe secundă. Acest eveniment a fost raportat de NASA imediat după ce s-a întâmplat.

Oglinda va deveni parte a „gunoiului” spațial care se află pe orbita planetei. Aceasta are o dimensiune de 12 x 7 centimetri și o greutate numai câteva grame. Din acest motiv, oglinda nu este considerată periculoasă pentru alte echipamente care se află în orbita Pământului și nici pentru alte misiuni care vor avea loc în spațiu. Nu este tocmai clar cum s-a desprins această oglindă și probabil că va exista o investigație pentru a evita astfel de situații în viitor.

Operațiunile de mentenanță continuă

Noile baterii de tip litiu-ion instalate de astronauți înlocuiesc acumulatorii de nichel, instalați acum mulți ani pe Stația Spațială Internațională. Acești acumulatori sunt folosiți pentru alimentarea echipamentelor de pe stație atunci când Soarele este acoperit de planetă în timpul rotațiilor din orbită.

Fiecare dintre cele șase baterii care mai necesită instalare au aproximativ 180 de kilograme și măsoară câte un metru în lățime și înălțime. Operațiunile de mentenanță sunt așteptate să fie finalizate în cursul lunii iulie.

Vezi și: Un nou tip de radar Doppler le va permite mașinilor autonome să „vadă” după colț

Dionisie Rusu