Aproape 400 de familii social vulnerabile din raionul Glodeni vor primi produse alimentare și de igienă. Acest lucru a fost posibil grație parteneriatulului dintre administrația Consiliului Raional și Uniunea Europeană, prin intermediul Asociației non-guvernamentale „People în Need”. Familiile numeroase vor primi mai multe pachete sociale, în funcție de numărul membrilor.
Prima casă în care a ajuns sacul cu daruri procurate de europeni este cea a Ludmilei Gartingher. Femeia are patru copii, pe care îi crește de una singură. Bugetul lunar al familiei nu acoperă nici măcar strictul necesar, de aceea ajutorul pe care l-au primit este un colac de salvare, mai ale pe timp de pandemie, scrie NordNews.md
„Sunt foarte bucuroasă, dar și recunoscătoare oamenilor care s-au gândit și la îngerașii mei. Le mulțumim tuturor celor care au depus suflet și ne-au ajutat. Să le dea Dumnezeu înzecit”, a spus Ludmila Gartingher, mama solitară.

Mezinul, Lissandu-Anatoli s-a bucurat nespus de mult de darurile pe care le-a primit familia lui. S-a grăbit să deschidă sacul și să împartă bunătățile cu frații, dar și cei cu cei doi cățeluși.
În cadrul proiectului „Răspuns rapid la Covid” au fost alese persoane aflate în dificultate, în etate sau care au avut de suferit din cauza pandemiei. Bugetul total al proiectului este de 60 de mii de EUR. De acești bani, finanțatorii și-au propus să distribuie 1390 de pachete sociale în toată țara.
„Noi cu toții am avut un an extrem de dificil, un an inedit și sper că și irepetabil. Ne-a chinuit pandemia de COVID-19 cum și-a dorit. Ne-am întâlnit astăzi pentru a răspunde tuturor provocărilor cu care ne-am confruntat din cauza acestui virus. Suntem astăzi aici pentru a face o mică donație. Astăzi vom livra famiilor care au nevoie de sprijin, pachete alimentare”, a menționat Silvia Bicenco, derector de țară, People in Need (PIN).
Fiecare sac, care va aduce zâmbete pe fața celor mai triști ca noi conține câte 20 de kilograme de produse alimentare: zahăr, ulei de floarea soarelui, făină de porumb, orez, crupe de hrișcă, fasole albă, fulgi de ovăz, fulgi grâu, ceai, paste făinoase. De asemenea, organizatorii au inclus și produse pentru igiena personală: câte trei litri de săpun lichid, săpun solid și dezinfectanți.
„Cu doar două luni în urmă, atunci când eram cu toții speriați de valul trei al pandemiei, în spiritul solodarității europene, noi ne-am gândit să-i sprijinim pe cei care au nevoie cu adevărat de o mână de ajutor. Este foarte bine ca trecând printr-o perioadă mai dificilă, să ai alături prieteni sau parteneri care sunt gata să te sprijine. Sper că suportul cu care venim astăzi în mai multe case să fie de ajutor”, a declarat Victoria Neaga, manager proiecte ale Delegației Uniunii Europene în R.Moldova.
„Cu suportul Asociației non-guvernamentate „People in Need”, am elaborat și un ghid al serviciilor sociale în Raionul Glodeni. Acest ghid ne oferă posibilitatea să participăm și să aplicăm la multe alte proiecte. Vreau să mulțumesc Uniunii Europene pentru suportul acordat nu numai în cadrul acestui proiect, dar și pe tot parcursul anului 2020. Cu toții trebuie să cunoaștem și să vorbim cu voce tare despre faptul că principalul nostru partener care continuă să ne susțină este Uniunea Europeană. Vreau să vă asigur că toate pachetele vor fi distribuite după două principii, după principiul egalității și al echității”, a menționat președintele Raionului Glodeni, Ion Cojocari.
De rând cu locuitorii din raionul Glodeni și familiile social vulnerabile din raioanele Cahul și Strășeni vor beneficia de ajutorul european.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD